Acasa
Contrabanda in padure
La data de 29.03.2011, lucrătorii Postului de Poliție Straja l-au identificat pe raza comunei, în pădurea aparținând
Cantonului Silvic Ziminel, din cadrul Ocolului Silvic privat”Bucovina”, lângă drumul forestier „Brăuleni”,pe numitul Juravle Valentin-Vasile, din localitate, în vârstă de 25 ani, care transporta două colete, ambalate în saci menajeri, în care se aflau ţigarete provenite din contrabandă.
În urma inventarierii, s-a constatat că în sacii menajeri se aflau două cutii de carton, care conţin câte 500 pachete ţigarete marca DOINA, având aplicate banderole fiscale din Republica Moldova, în total fiind 1.000 pachete ţigarete, în valoare de cca.9.000 lei.
Susnumitul a declarat că a găsit cele două colete cu țigări în pădure, acoperite cu nişte crengi de brad, apoi le-a luat şi le-a transportat până la marginea drumului forestier, unde a fost identificat și urma să le ducă la domiciliu, pentru comercializare.
Numitul Juravle Valentin-Vasile este cercetat în stare de libertatesub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006, modif.prin OUG nr.54/2010.
